vineri, 11 aprilie 2014

Ajutooor, timbre de ajutor pentru filohelpisti

25 martie 2010

Ajutooor, timbre de ajutor pentru filohelpisti

Timbrele de ajutor, o inventie din vremurile de criză reală sau inventată de către cei care faceau bugetul Tării si cărora nu le prea ieseau calculele nici pe atunci. Ajutor pentru mobilizati, infometati, sinistrati, someri, antirevizionisti, legionari, orfani, vaduve, invalizi, raniti, crăciun, front, victorie, ufederiste, crucea rosie, aviatie, coreeni, cancerosi, tebecisti, cultura si probabil multe altele. Sper să nu se uite vreun Vladescu pe aici, că-i vin iar idei crete.
Si pentru că nici pe atunci nu mergeau toate conform planurilor dinainte stabilite se trezeau bietii postasi cu legea dar fără timbre pe care să le vânda populatiunii dornice sa plateasca. Si atunci, cu stire de la stăpânire sau fără făceau câte un supratipar de mână care ar impinge la suicid din invidie pe mahării de la rom-fără-filatelia.
Intâi am văzut pe ebay o astfel de creatie care arată incă odata perenitatea multimilenara, adaptabilitatea si inventivitatea poporului român. Nu mai stiu la ce pret era, dar eu nefiind inscris pe ebay, din motive de engleza, n-am putut face decât sa-mi copiez imaginea. Si bine am făcut. A doua oara am intâlnit fenomenul, asa cum se intâmplă, in propriile mele timbre, când ma uitam cu un dezinteres revolutionar intr-un pachetel cu tipografiate. Era aproape la fel cu cel de pe ebay , textul fiind Timbru de ajutor in loc de tacsa de ajutor. Ei, când sti ca există cel putin două, inseamnă ca este ceva serios si deci trebuie semnalat.
tacsa de ajutor timbru-de-ajutor
Si că tot suntem la ajutoare, timbru pentru mobilizati, timbru benevol din 1914 există intr-un număr ciudat de variante, generat de faptul ca toate colile dantelate erau nedantelate pe margini, deci există mărci nedantelate pe o latură, orizontal sau vertical, sau cele din coltul colilor, pe doua laturi, orizontal si vertical, nedantelat complet si dantelat complet. Of. Ba nu. Mai există si albastru deschis in loc de albastru. Cam asta e. Deocamdată
dant-neddr-nedjos
nedamtelat-albastru copy nedamtelat-bleu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu