1936 – Emisiunea Mica Antantă

8 iulie 2013

1936 – Emisiunea Mica Antantă

1936 – Emisiunea Mica Antantă

România, Cehoslovacia, Yugoslavia, girate de Franţa au înfiinţat în 1920 Mica Antantă în scopul apărării în faţa revizionismului maghiar. În 1938, în urma Tratatului de la Munchen, Franţa nu a mai garantat graniţele Cehoslovaciei. şi alianţa a devenit caducă. Au fost emise în anul 1936 două mărci aniversare, prin supratipărirea a două mărci uzuale din seria cu efigia lui Carol al II-lea, 7,50 lei, supratipar roşu şi 10 lei, supratipar cărămiziu, în tiraj de 50.400 serii.

Carol al II-lea tot Carol al II-lea, rege filatelist jucător! A avut grijă să se mai tragă cu aceiaşi matriţă 200 de serii nedantelate precum şi 100 de serii cu supratipar argintiu şi 100 de serii cu supratipar auriu, evident fără aprobare de la Poşta Română. Dreptul Regelui! Money is money.
Cataloagele ca şi părerile sunt împărţite. Unele le ignoră, altele spun că sunt emisiune privată, altele că ar fi eseuri iar altele că sunt pur şi simplu falsuri. Ceea ce este clar este că pentru toate s-a folosit aceeaşi matriţă.

Din colecţia proprie:

1936 - Mica Antantă

1936 - mica Antantă - supratipar argintiu

1936 – Mica Antantă - supratipar auriu

S. Lupovici - plic filatelic autoadreasat, evident în scop comercial

Comments (3)

1. De supratiparele argintiu şi auriu auzisem, dar nu le văzusem niciodată. Felicitări pentru piese!
   Comentariu by Max Peter — 9 iulie 2013 @ 07:23
   
2. Mulţumesc frumos. Le-am luat de la Cerc acum vreo zece ani.
   Comentariu by Cornelius Ionescu — 9 iulie 2013 @ 09:16
   
3. Nu am auzit de nici un ordin dat de MS Filatelistul nr.1 dar, sunt sigur că şi atunci erau pupincuriştii şefului jucător care ştiau cum să-l joace pentru a obţine şi ei profit…
   Comentariu by Mihai CEUCA — 10 iulie 2013 @ 18:38
   

Poşta Copiilor – Cine, când, cum

22 decembrie 2012

Poşta Copiilor – Cine, când, cum

O emisiune de timbre, timbre care au circulat, ignorată de toate cataloagele de mărci poştale.

În perioada R.P.R. – în deceniile 5 şi 6 – au fost emise efecte poştale în scopul popularizării în rândul copiilor a operaţiunilor poştale, serii de timbre, etichete de serviciu, cărţi poştale semiilustrate şi ilustrate, ştampile speciale, care au circulat efectiv. Nu ştiu dacă au fost aprobate de Ministerul Poştelor de pe atunci sau au fost pur şi simplu tolerate, ca o “acţiune de propagandă”. Era epoca când existau şi Foile de depunere pentru copii, o altă acţiune interesantă şi care a folosit deasemeni timbre.

Singurul document în care sunt descrise cele două emisiuni ale Poştei Copiilor este:

Mihai Cojocar, Catalogul timbrelor fiscale şi a vignetelor româneşti, ediţia a III-a, Bucureşti, 2011, p.133

Citez din acest Catalog:

1952 Poşta Copiilor Emisiunea I format 15 x16, clişeu 11 x 13,5. Dant. 11 ½ hârtie velină, albă, litografiate.
325. – 10 BANI roşu

195? Poşta Copiilor Emisiunea II 3 valori, format 12 x 20, clişeu 9,5 x 17,5. Dant. 11 ½ hârtie velină, albă, litografiate.
326. – 5 BANI, albastru deschis
326a. – 5 BANI, albastru închis
327. – 10 BANI, roşu deschis
327a. – 10 BANI, roşu închis
328. – 20 BANI, verde deschis
328a. – 20 BANI, verde închis

Nuanţele închise este posibil să fie de fapt datorate tipăririi pe o hârtie mai poroasă, şi mai gri.

S-au emis şi 3 viniete poştale, cu textul Recomandat, Express, Par Avion

Tot în perioada emiterii timbrelor cu Poşta Copiilor s-au tipărit şi câteva seturi de cărţi poştale semiilustrate şi ilustrate, cu dimensiunea de 12,5 x 8,5 cm, toate fără indicarea tipografiei, fără numărul comenzii, fără dată. Singura indicaţie este “Poşta Copiilor”

CPSI semiilustrate,
- Casa Scânteii
Flori
- brebeneii ţigăncii
Picturi
- Toniţa, Cap de copil

CPI
Ilustrate – clădiri
- Timişoara, Hotel Continental (inaugurat la începutul decadei 70)
- Iaşi, Palatul Culturii (cu actuala destinaţie din 1955, înainte era Palatul de Justiţie)
- Sala Palatului (inaugurată în 1960)

Bibliografie sărăcuţă rău:

Mihai Cojocar, Catalogul timbrelor fiscale şi al vinietelor româneşti, 2006, p.122
Mihai Cojocar, Catalogul timbrelor fiscale şi a vignetelor româneşti, ediţia a III-a, Bucureşti, 2011, p.133
Precum şi rezultatele unor solicitări prin e-mail, la care au avut deosebita bunăvoinţă să răspundă domnii Mihai Cojocar, Daniel Marcu, Mircea Dragoteanu, Sergiu Găbureac. Am încercat şi prin blogul radioamatorilor, oameni în general bine informaţi, dar nimic.

O surpriză am avut în urma punerii anunţului pe blogul Federaţiei Colecţionarilor din România. Domnul Mihai Ceucă îmi scrie
“Nu se cumpărau separat. Era un joc intr-o cutie (alte jocuri:” Nu te supara frate”, “Piticot”…). In cutia jocului erau câteva plicuri, câteva cărţi poştale, ştampile, timbre de valori neuzuale, etichete de recomandare, etc… Era un joc instructiv pentru copii in scopul de a invata cum se expediaza corespondenţa şi cum se gestioneaza banii pentru cumpărat materialele. Imi amintesc că pe capacul cutiei era desenat un copil în uniformă de factor poştal şi o cutie de poştă… Ca urmare, nu este vorba de un efect postal oficial şi nici de o circulaţie poştala. Faceţi un scan al ilustratei, vă rog!”

Nu cunosc să fi existat un astfel de joc, eu am crezut tot timpul că se dădeau ca un “bonus” pionierilor cuminţi şi cu activitate de prin cercurile de la Palatele Pionierilor sau de prin taberele de pionieri. Probabil că a existat jocul când eu eram “mai mare” şi nu mă interesa aşa ceva. Dar văd că mă interesează acum …

Drept care pun pe blog materialele pe care le am, totuşi aceste timbre ar trebui să-şi ocupe locul lor, indiferent care este acela.

Emisiunea I, 10 bani, roşu, reprodus din Catalogul M. Cojocar

Emisiunea a II-a, 5 bani albastru, 10 bani roşu, 20 bani verde, din colecţia mea

Cele 3 etichete, colecţia proprie

Trei cărţi poştale semiilustrate Poşta Copiilor, circulate, sper! Colecţia proprie

PC Posta Copiilor - ştampila de pe versoul ilustratelor

Îmi place mie să discut despre timbrele din “Zona gri” a filateliei, cele cu un statut incert, dar care, prin efortul mai multor filatelişti, sper să li se definească statutul.
Înclin să cred că “Poşta Copiilor” ar trebui să aibă cam acelaşi statut ca şi “Cercul Ieşenilor”

Comments (11)

1. Nu-l pot contrazice pe dl. Ceucă, dar pur şi simplu nu-mi amintesc de acest joc (cred că ar fi trebuit să fim “contemporani”, dar l-am “scăpat”).
   Comentariu by Max Peter — 22 decembrie 2012 @ 16:38
   
2. Este pentru prima dată când aud aşa ceva. Tocmai de aceea public toate materialele, poate îşi mai aminteşte cineva anul şi împrejurările în care au apărut
   Comentariu by Cornelius Ionescu — 22 decembrie 2012 @ 20:28
   
3. Va invit sa accesati okazii.ro cautand “posta copiilor”; priviti si va minunati!!! Cred ca incadrarea vignetelor intr-un catalog filatelic este o rusine pentru filatelie. O rusine si pentru Posta romana poate fi considerata “neglijenta” oficiantului care a admis la circulatie (si a obliterat)”TIMBRELE” neoficiale si neadecvate tarifului de 40 bani pentru o carte postala. Am vazut in licitatie (Numar articol: 51622696) o ilustrata obliterata “adevarata”: copilul (sau tatal) a francat cu eticheta “Express” din cutia de joc si a obliterat cu stampila “Posta copiilor”. A propos, hotelul Continental din Timisoara putea fi fotografiat pentru o vedere dupa anul 1970 cand a fost construit; au fost editate efecte postale “Posta copiilor” intr-o perioada atat de lunga (1952 – 1970, 19…)? O vorba romaneasca imi vine acum in minte: cautam cai verzi pe pereti!
   Comentariu by Mihai CEUCA — 23 decembrie 2012 @ 19:29
   
4. Revin pentru a corecta tariful epocii pentru CPI; era 30 de bani, nu 40 cum am scris initial… Scuze!
   Comentariu by Mihai CEUCA — 23 decembrie 2012 @ 20:11
   
5. Puteţi crede orice, domnule Ceucă. Nici eu dar nici dumneavoastră nu deţinem adevărul suprem nici măcar asupra acestor “viniete” care totuşi au circulat prin serviciile Poştei Române şi au valoare imprimată. Dacă ar fi dintr-un joc nu ar trebui să aibă valoare în bani. Am spus că s-ar putea să fi fost nişte timbre tolerate de administraţia poştală. Intenţia emiterii în scop educaţional mi se pare foarte clară, dovadă existenţa celor trei etichete dar nu ştiu cine a fost iniţiatorul şi când anume. Posibil de la un cerc pentru copii al MTTC-ului. De aici până la “o ruşine pentru filatelie” este o cale prea lungă, zău aşa. Dacă eu aş fi făcut afirmaţia că aşa zisele ilustrate maxime, ce nu au circulat niciodată, doar s-au stricat nişte timbre şi nişte ilustrate, sunt o ruşine şi nu au nimic cu filatelia, ce aţi fi spus? La mulţi ani şi sănătate!
   Comentariu by Cornelius Ionescu — 26 decembrie 2012 @ 19:23
   
6. La multi ani!
   E bine ca macar avem dreptul de a crede, fiecare ce vrea. Eu stiu ca m-am jucat cu etichetele si comparatia cu maximile este fara sens. Timpul va lamuri lucrurile… Poate ne-ar putea ajuta domnul Gheorghe Tudor !?
   Comentariu by Mihai CEUCA — 27 decembrie 2012 @ 03:06
   
7. Aş fi bucuros să aflu şi părerea dânsului, dar nu am adresa de e-mail. Dacă o aveţi, sau îl rugaţi dvs. sau daţi-mi mie adresa. Mulţumiri şi urări de sănătate.
   Comentariu by Cornelius Ionescu — 27 decembrie 2012 @ 08:11
   
8. Crăciun fericit!
   Am aflat adresa domnului Tudor Gheorghe:
   calauza14@yahoo.com
   Nu am relatii directe cu Dumnealui şi cred că din Bucureşti aveţi mai multă priză…
   Sãnãtate, sã le putem face pe toate!
   Comentariu by Mihai CEUCA — 27 decembrie 2012 @ 22:58
   
9. Domnul Melnic Th. mi-a transmis: “Da a existat un asemenea joc; la Targurile de la Sutu un cetatean avea plicurile din joc si mi le oferea drept Liliputuri,am gasit la alta masa adevarate liliputuri si a ramas mut,a vrut sa mi le ofere cadaou dar am refuzat. Nu-mi amintesc precis, dar parca am vazut in Almanahul Filatelic un articol cu acest subiect”.
   Comentariu by Mihai CEUCA — 30 decembrie 2012 @ 01:42
   
10. Desi am dedicat o parte din propria colectie acestor marci si circulatii, nu am descoperit nicaieri in literatura de specialitate romaneasca sau straina vreun studiu legat de aceste emisiuni de propaganda filatelica in randul scolarilor. Nici macar o semnalare. Cat despre jocul de care pomeniti, eu nu l-am intalnit pana acum (nici in copilarie, nici pe net sau prin targurile de antichitati). M-ar interesa sa aflu cum aratau plicurile liliput de care ati amintit in ultimul comentariu: erau inscriptionate in vreun fel (grafica, liniatura pentru adresa destinatarului, cadru pentru marca s.a.) sau erau simple? Multumesc anticipat, domnule Ceuca, iar seniorului Melnic va rog sa-i transmiteti multa sanatate!
    Comentariu by kolector — 30 decembrie 2012 @ 20:21
    
11. Desi “am dat filmul inapoi” cat am putut, sunt prea multi ani de la copilaria mea pentru a pastra amanuntele “de ordin tehnic” ale plicurilor care nu contau filatelic in jocul nostru. Am facut apel la memorie doar pentru ca eu consider a fi o greseala includerea timbrelor in discutie in categoria celor filatelice (lithografiate, la care sa mai avem si varietati !!!). Am studiat zilele acestea toate revistele filatelice din perioada 1952 – 1962 si nu am gasit nici o semnalare. Nu pot crede ca editarea unor timbre “de educatie” a copiilor nu ar fi fost prezentata ca un eveniment special de catre “organele epocii”! Eu nu vreau sa fac polemici dar, daca subiectul provoaca discutii, sunt bucuros si sper ca problema sa fie candva elucidata. Oricum, eu am pus cazul pe agenda mea de studii!
    La multi ani, dragi colegi, oriunde v-ati afla!
    Comentariu by Mihai CEUCA — 31 decembrie 2012 @ 02:34
    

ARLUS ’48

18 august 2012

ARLUS ’48 – pe marginea unui articol

Un articol al dlui Daniel Marcu îmi provoacă amintiri şi dor de scormoneală. Amintiri nu despre propaganda prosovietică, la care eram imuni, ci despre bibliotecile ARLUS, pe unde mi-am petrecut destul timp în iernile anilor 50. Vara mergeam la Parcul Herăstrău, „Stalin” pe atunci, unde erau două biblioteci în aer liber, acum sunt baruri, aţi ghicit. Acolo învăţam, acolo scormoneam cu osârdie în fişiere, după tot felul de minuni ce nu erau puse în vitrine. Iarna nu aveam ce face şi căutam bibliotecile. Biblioteca „de Stat” ce era cazată întâi la Tribunalul mare şi apoi în localul Bursei. De acolo şi până la ARLUS, pe Ion Ghica, unde este acum OSIM-ul, nu erau nici o sută de metri. Greu a fost până am învăţat poteca, ce să spunem la intrare, cum să ne facem legitimaţie, unde erau fişierele. Apoi s-a mutat pe Prelungirea Dacia, în Casa Scarlat Kretzulescu, acum Muzeul Literaturii Române. Clasicii ruşi ne aşteptau, nu ne-au dat afară niciodată. Citeam ce voiam noi şi dacă voiam. Era cald şi erau birouri unde să putem învăţa în linişte, ceea ce nu puteam spune despre casele noastre. După o părere a unuia de la Asymetria, aşa am devenit şi eu, ca şi mulţi alţii „colaboraţionist”

Nu am putut rezista şi, citind articolul lui Daniel, foarte interesant şi plin de noutăţi, am luat clasorul cu 48! Păi sigur, FDC-ul Eros cu ARLUS era mai FDC decât FDC-ul meu! Timbrele cu viniete le au ataşate, la mine sunt rupte aşa cum fac salariatele de acum de la poşta „mea” şi lipite alături. Ştampila de pe FDC-ul din articol este pusă dreaptă, la mine este strâmbă.

1948 - FDC 1 Eros - ARLUS - din colecţia proprie

1948 - FDC 2 Eros - ARLUS - din colecţia proprie

Interesante probele de plicuri pe care evident nu le ştiam şi am făcut ceva haz de unul singur de bombardierele date peste cap ce se înfig în ARLUS! M-a interesat şi informaţia referitoare la cele patru emisiuni pentru care s-au emis Cartoane prima zi a emisiunii. La mine apar cinci! Da, mai este şi cartonul, în format muncitoresc emis cu ocazia Expoziţiei de prietenie româno-sovietică din 4 noiembrie, menţionată în articol. Ca şi celelalte cartoane, este chior, fără nici un desen sau vreo inscripţie. Timbrul de aviaţie de la ARLUS, cu ştampila expoziţiei şi atât. Format muncitoresc, adică format cărămidă, de proporţie 2:1 şi de dimensiuni 20 x 10 cm. Posibil să mai fi fost un carton, cu restul seriei, dar nu a ajuns la mine.

Aşa e cu Filatelia. Tragi de un timbru şi mai iese o serie!

Comments (2)

1. Asa cum ai spus, cele 4 cartoane de care aminteam sunt “prima zi a emisiunii”, pe cand cel aratat mai sus este de la Expozitia Prieteniei Romano-Sovietice. In rest, mai sunt slava domnului tot felul de cartoane si cartonase particulare (avand chiar si blocuri de 4 atasate), dar care erau confectionate pe loc, la oficiul “Filatelie”, special amenajat pentru fdc-istii care tineau mortis sa le confectioneze cu mana lor.
   P.S.: Iti multumesc pentru orice apel la memoria subiectiva. Este fascinant pentru proiectia in absurdul contemporan a imaginii zorilor stalinismului romanesc si o marturie necesara pentru toti colectionarii care nu i-au “prins”.
   Comentariu by kolector — 18 august 2012 @ 18:28
   
2. @Daniel
   Ai dreptate cu “cele 4 sunt 5″! Cele 4 sunt 4! M-a dus apa formatului!
   Comentariu by Cornelius Ionescu — 18 august 2012 @ 20:20
   

Ştampile şi etichete de retur

1 iulie 2012

Ştampile şi etichete de retur

Ştampile şi etichete moderne de retur aplicate pe trimiteri din România

O minicolecţie ce s-a infiripat datorită unor găurici legislative neastupate la timpul lor. Un departament lăudat de toţi românii de pe oriunde ar fi dânşii, organiza nişte întâlniri anuale şi deconta cheltuielile prilejuite. Drum, masă, casă şi bairam. Excepţională idee. Dar românii tot români. Auzind unul de la altul de dărnicia guvernului, s-au apucat să înfiinţeze asociaţii de români prin toate colţurile lumii. Prin Cipru, Creta, Noua Zeelandă, statele australiene, prin Antile, cam peste tot pe unde erau ceva români ce doreau să-şi mai viziteze odată pe gratis vechea ţară de origine. Dădeau şi ei o adresă ce nu exista, la care departamentul cu pricina, plin de bunăvoinţă, le mai trimitea şi niscai ziare sau reviste, să nu-şi uite românaşii limba şi limbajul. Poşta de pe acolo, conştiincioasă ca orice poştă de pe lume (ei, ei!), negăsind adrisantul, punea o ştampilă de retur şi gata potenţiala colecţiune. Fiecare ţară cu sistemul ei de retur, ştampile şi etichete frumuşele, mici, mari, mai mari, verzi, albastre, negre, roşii, ardei, să atragă imediat atenţia dirijorilor de trafic ai corespondenţei. Ce să facă bietul expeditor-destinatar de acum al corespondenţei? Cu jalba la departament, că nu e bună adresa. Departamentistul ce să facă şi el? Că or fi oamenii în concediu, că s-or fi mutat, că or fi decedat şi ei şi nu şi-au comunicat noua adresă. Şi uite aşa se strângeau maldăre de plicuri, în nădejdea reapariţiei destinatarilor potenţiali. După câţiva ani se casau, iar plicurile, câteva dintre ele, au fost scăpate din flăcările iadului sau din dinţii nemiloşi ai ghilotinelor veşnic nemâncate şi au ajuns în cele din urmă pe mâna unui colecţionar. Nu spui filatelist, nu spui cine, dar vă arăt şi vouă, cam cum arată dânsele.

Returele corespondenţei la noi în ţară vor face obiectul unei alte note, diferenţa fiind cam mare faţă de cele din alte ţări. De, noi suntem originali întotdeauna.

Ar mai fi de spus şi de arătat câte ceva despre scrisorile rătăcite prin lumea asta mare, dar care şi-au făcut totuşi un drum, la expeditor sau la destinatar. Deasemeni, mai sunt de amintit scrisorile cu ambalaj reparat, cam multe după a mea părere. cu toate scuzele tipărite pe plicuri, ambalaje sau foi ataşate în exterior sau în înterior, care nu dovedesc decât un dezinteres faţă de transportul mesajelor noastre.
Dar despre acestea toate în altă povestioară.

Ceva Bibliografie privind etichetele de Retur

Gheorghe Cserni, Etichete cu indicarea motivului de înapoiere a corespondenţei, Filatelia nr.2/1988
Dinu Matei – Calgary Canada, Trimiteri poştale retur, Curierul Filatelic, Anul X, nr.103, iulie-august 1999, p.1-5
Vasile Roman, Scrisorile returnate şi rătăcite, Filatelia nr.2/2002, p.4-5

Albania

2004, Australia, Sydney

2007, Danemarca

Franta, ştampilă liniară fără contur

2005, Elvetia, Geneva

2004, Elveţia, Zurich

2003, Germania, Heidelberg

2006, Portugalia, etichete

2005, Grecia, stampilă cauză retur

2005, Grecia, Creta, Ştampilă cauză retur

2006, Noua Zeelandă, ştampile retur

2005, Noua Zeelandă, text manual return to sender

2005, Serbia, ştampilă de retur

2004, Spania, Barcelona, ştampilă liniară

2005, USA, OH, etichetă cauză retur şi stampilă figurativă

2004, USA, NO SUCH NUMBER

2004, Venezuela, cod bare retur fără nici un text

Comments (2)

1. Unele administraţii poştale organizau, periodic, vânzarea la licitaţie a arhivelor adunate în decursul unei perioade date. Un exemplu este Rusia, care a pus la dispoziţia filateliştilor cotoarele gata legate ale mandatelor poştale, cele mai multe având francaturi extrem de frumoase (multe minunăţii s-au salvat astfel).
   Comentariu by Peter — 1 iulie 2012 @ 10:00
   
2. @Peter:
   Nu am ştiut de posibilitatea asta. Oricum, la noi ca la nimeni, pune careva mâna pe câte o arhivă şi zgârmă în ea cu toată forţa, neoficial, evident. Aşa umblă zvonul că s-au făcut nişte mari colecţii autohtone.
   Comentariu by Cornelius Ionescu — 1 iulie 2012 @ 10:08
   

Scrisori cu ambalaj reparat

8 iulie 2012

Scrisori cu ambalaj reparat

Scrisori reparaaaam, timbre reparaaaam …

Nu-mi mai amintesc decând nu am mai auzit strigătul acesta pe stradă … Dacă se reparau geamuri, acoperişuri, coşuri de fum, dece nu s-ar fi reparat şi nişte scrisori? Oricum, ştiu că se reparau timbre, era pe vremuri o meserie onorabilă, la fel de onorabilă ca şi aceea de fabricant de facsimile ale celor mai diferite timbre. Aşa au ajuns mari afacerişti un Jean de Speratti, un as în de ale chimiei, litografiei, gravurii şi chiar un Constantin M. Moroiu cu falsurile lui integrale. Se căuta hârtie asemănătoare până la identică cu cea a timbrului, se decupau împreună timbrul şi hârtia sau alt timbru fără valoare, decupaj făcut cu un cuţitaş special, astăzi îi zice cutter, se lipeau apoi cap la cap hârtiuţele, aceasta fiind marea artă. Dacă lipsea guma, se regumau, cu gumă arabică eventual amestecată cu puţin clei din piele sau din cartilagii de câine, totul ecologic, cu atenţie să nu rămână gumă între dinţi. Dinţii lipsă se reconstituiau, fără ajutorul nici unui stomatolog, se puteau scoate până şi şarnierele, cu o soluţie specială, ce doar umezea timbrul, nu îl uda. Aceste nevinovate operaţiuni intră acum la “falsificarea de timbre, mărci sau bilete de transport“, art,. 283 c.p. ce prevede şi sancţionează falsificarea de timbre, mărci poştale, plicuri poştale, cărţi poştale, bilete ori foi de călătorie sau transport, cupoane răspuns internaţional ori punerea în circulaţie a unor astfel de valori falsificate. Asta este. Dar cred că nici mai demult nu erau tratate altfel.

Acum reparaţiile se fac numai la ambalajul trimiterilor, deteriorate la transport datorită manevrării brutale şi rapide, poate necesare datorită măririi productivităţii sau chiar datorită curiozităţii întemeiate sau nu a controlorilor din diferite puncte de pe itinerar. Dacă avaria plicului este mai mare, datorită de obicei calităţii proaste a hârtiei din care este confecţionat, totul se pune într-un plic transparent din plastic, inscripţionat şi el. Ca să-ţi dea peste nas, îţi mai pun înăuntru o foaie, de obicei de format cam A5, cu un text elegant, dar care te face să iei pe viitor măsuri drastice să nu se mai întâmple aşa ceva. Oricum, nu ştiu cum se face dar niciodată nu reiese din text că ar fi de vină manevrele angajaţilor de la Poştă.

O categorie cu totul specială şi deci şi foarte căutată o constituie trimiterile salvate, reambalate, cu ştampile speciale, scăpate din cine ştie ce catastrofe aviatice, feroviare şi foarte rar maritime. Bine că sunt rare.

Ia să vedem câteva mostre de reparaţii.

2005 Albania, Tirana - bandă restaurare pachet

2005, Albania, Tirana - etichetă reparare pachet

2005 Noua Zeelandă - retur pe plic reparat în România

2006, Canada, Montreal - Pungă reambalare, din plastic, cu scuze

2005, Elvetia, Zurich - reparaţie cu scuze

Romania, Bucureşti - adresă reparare, atenţionare

2005, Romania, Bucureşti, Biroul de schimb - Ştampilă liniară

Comments (3)

1. Aşa ceva ar trebui să constituie excepţii, dar se pare că procentul pieselor de acest fel în totalul corepsondenţei este ceva mai mare decât ar trebui (administraţia noastră poştală s-a ferit întotdeauna să publice orice statistică de gen).
   Comentariu by Peter — 8 iulie 2012 @ 15:40
   
2. Aşa este. Când am încropit “colecţia”, procentul era cam de 10%, de necrezut, deaceea mi-a venit ideea să păstrez din ele câteva. Şi acum mai am o lădiţă din acelea pt. hârtia de xerox, plină. Sper ca aşa, în vreo 150-200 de ani să le crească valoarea!
   Comentariu by Cornelius Ionescu — 8 iulie 2012 @ 17:48
   
3. Poate vor ajunge – unele dintre ele – într-un viitor muzeu al poştei, să vadă urmaşii cu ce se “războiau” cetăţenii la început de veac 21…
   Comentariu by Peter — 8 iulie 2012 @ 19:58