30 august 2012
1947 Stabilizarea monetară
-
A fost prima zguduială a buzunarelor după război. Se zvonise de mai mult
timp că o să vină, dar lumea era credulă încă. Nu le ajunseseră încă
sovromurile, foametea adevărată şi cea indusă de cotele de alimente ce
se duceau în Rusia Sovietică pentru întreţinerea maşinii de război.
Chiar şi unii economişti încă mai credeau că nu ne vor lăsa americanii,
ne vor băga şi pe noi în Planul Marshall. Ne-au invitat ei dar nu ne-au
lăsat ruşii, de teamă să nu le scăpăm din gheare. O altă variantă ar fi
fost să se facă un împrumut în America, dar, din aceleaşi motive, nu s-a
putut. S-a preferat să se scoată mai mult de jumătate din masa monetară
de pe piaţă, luând pur şi simplu toţi banii de pe piaţă şi înapoind
doar o mică parte, aproape egal la toţi.
-
Pe 15 august 1947 a venit şi stabilizarea, o expropriere a banilor de la
populaţie. S-au schimbat 20.000 de lei vechi pentru un leu nou, dar cu
limite şi nu la fel pentru toţi. Salariaţilor li s-au schimbat 3
milioane de lei vechi iar ţăranilor 5 milioane. În plus, ţăranilor ce
îşi dăduseră cotele la stat li s-au mai schimbat încă două milioane şi
jumătate de lei vechi. Celor fără de servici li s-a schimbat doar un
milion şi jumătate de lei.
-
Se dădea sfoară în ţară pe la rude şi prin vecini, care vrea bani! Dar
cele 3 milioane nu însemnau mare lucru, lumea mai avea şi ea câte ceva,
deci nu prea erau amatori. Se dădea jumătate din sumă pentru cei care
erau amabili.
Monedele le luam noi, copiii, să jucăm pălmicica sau la perete, umblam cu pungi de pânză la noi, pline cu „fise”, căci altceva nu mai reprezentau monedele. Pungile erau verde închis, cu două şnururi la gură, americane get-beget, date în cadrul ajutoarelor pentru copii, pline cine ştie cu ce, că la noi nu au mai ajuns decât pungile goale, ba şi astea date la negru.
-
Cu timbrele a fost o debandadă. Abia se tipăreau şi nu mai erau decât
maculatură. S-au încercat tot felul de fiţe. Serii mici, urmate de serii
mari, tiraje reduse, degeaba. Abia acum, după 45 de ani au început şi
timbrele de inflaţie să aibă cât de cât o valoare. Nu avea plicul atâtea
feţe pe care să se lipească timbrele. A apărut şi la noi „covorul de
timbre”, toată faţa plicului acoperită de timbre. La stabilizare naşii
mei au rămas cu nişte saci buni plini cu bani, cu toate că băgaseră
destui alţi saci în tablouri de valoare, care le-au prins bine în
timpurile care au mai venit. Au trebuit să plătească gunoierii ca să le
ia sacii cu bani. Fusese director la Malaxa. S-a descurcat pe urmă
înfiinţând o cooperativă ce făcea mingi de cauciuc! A mai mers treaba un
pic. Pe urmă ceva închisoare, apoi a tot vândut din tablouri. Sau le-a
dat mită. Până şi comuniştii au devenit colecţionari …
-
Vă arăt o faţă, de fapt un spate de plic pe care sunt lipite nu mai
puţin de 50 de timbre uzuale cu Regele Mihai, în valoare de 200 lei
fiecare, deci 10.000 de lei în total.
covor de timbre - inflaţia - 12 iulie 1947
Comentariu by kolector — 30 august 2012 @ 19:38
Comentariu by Peter — 30 august 2012 @ 21:23
Dar 1952? Reforma monetara? Iar in 92, parca, nu am mai putut participa la nici o licitatie, pentruca nu aveam valuta, trebuia s-o cersim de la guvern
Comentariu by Cornelius Ionescu — 30 august 2012 @ 22:13
Asa este. Monedele de 100 de lei cu Mihai multi ani le-am găsit pe strada, pe lângă garduri, aşa cum au fost măturate cu târnul, pe lângă borduri, prin poduri sau pivniţe.Erau pe jumătate – în grosime ruginite deoarece cred că erau placate, poate cu nichel.