1941 Rp.

21 iunie 2012

1941 Rp.

Anul 1941 a început sub semnul Rebeliunii legionare, de fapt a puciului Mareşalului Antonescu, ce nu suporta o dualitate a conducerii împreună cu Horia Sima. Tatăl meu fusese şef de cuib, aşa se numeau pe atunci conducătorii unor grupe de 6 – 8 legionari. După rebeliune s-au zburătăcit toţi din cuib, să nu fie prinşi de antonescieni. Însuşi Horia Sima se refugiase în Germania împreună cu circa 700 de legionari mai de vază. Alţi 8.000 au fost internaţi în diferite închisori. I se propusese şi tatălui meu să meargă în Germania, dar cum era proaspăt căsătorit şi mai avea şi un plod de nici un an, numit Corneliu, aşa era moda, a refuzat. S-a fofilat, s-a ascuns pe la ţară, pe la una din moşiile Brătienilor şi când s-au liniştit lucrurile, de fapt când au apărut altele şi mai complicate, a reapărut. S-a prezentat ca voluntar, soldat simplu şi a fost trimis pe front. A fost rănit în luptele de la Tiraspol şi internat într-un spital bucureştean, unde îi făceam vizite.

7.IV.941 - Rp.



Greu a fost pentru maică-mea, lăsată în grija camarazilor şi camaradelor lui taică-meu. Aşa a cunoscut-o pe Ana-Maria Marin, doctoriţă foarte bună, care m-a supervizat să trec cu bine prin toate bolile copilăriei.
Doamna Dr. Ana Maria Marin se împrietenise cu mama mea. Nici mamei mele nu-i convenea situaţia de soţie de fugar legionar şi nici doctoriţei Marin cea de soţie de martir. Era rugată şi nu refuza niciodată să participe la diferite adunări legionare. S-a obişnuit cu timpul dar nu putea uita că nu asta îşi dorise de la viaţă. Nu ştiu când şi în ce împrejurări a ajuns în Spania. A scris câteva romane, toate inspirate din întâmplările din România. Printre ele, Poveste de dincolo. Amintiri din ţara cotropită, Prin poarta cea strâmtă, Povestea neamului românesc scrisă de o bunică pentru nepoata sa, Badea Cârţan – O biografie foarte aproape de poveste! A murit în 2001, cred că în Spania, după ce a trecut prin Elveţia, unde s-a recăsătorit cu un originar din Olanda, Van Saanen.

Făcând puţină ordine prin actele de familie, operaţie care de fapt nu se termină niciodată, până când nu vine cineva şi le ia pe toate şi le aruncă la gunoi, dau de o hârtie cu antetul dnei dr Ana-Maria Marin, datată 4 aprilie 1941. Nu, nu era o poezie, cu toate că prima impresie asta ar fi fost. Era o banală reţetă pentru un ceai ce probabil că a folosit unui copil, persoană importantă, evident, să nu mai tuşească şi să nu-şi mai sâcâie mama. Nu mă pricep la reţete, dar scrie foarte clar pe ea Rp. – Reţetă prescrisă. Sau poate că Rp. vine de la numele lui Raphaelus, cel sub numele căruia se puneau bolnavii în evul mediu timpuriu, la fel cum egiptenii puneau semnul lui Ra. Cine ştie … Oricum vă garantez că licoarea, luată cu linguriţa, rău nu mi-a făcut, dovadă că scriu acum pe blog şi că Rp. a fost păstrată atâta amar de timp.



Timbrul embosat - COLEGIUL MEDICILOR



Iar în josul reţetei, în loc de parafa ce se pune acum, era o mândreţe de timbru embosat, zis şi timbru sec. Şi ce timbru! De jur împrejur textul COLEGIUL MEDICILOR ILFOV, iar în centru grila legionară având ceva suprapus. Acel “ceva” nu îl desluşesc bine, nu cred că este paharul esculapian cu vipera ci pare mai curând Sfântul Gheorghe înţepând balaurul – cred că este o terapie şi aceasta, un fel de acupunctură.

Cu această reţetă am făcut conexiunea citind documentatul articol al lui Daniel Marcu. Tot timbru, legionar, tot din acea perioadă şi mai ales avându-mă pe mine drept destinatar-beneficiar, de fapt doar un pacient de nici un an!

Comments (2)

1. Cine nu te cunoaşte, spune că eşti mereu pus pe şotii. Cand colo, rămâi acelaşi înţelept generos cu lumea înconjurătoare, care mai scoate de prin sertare o pildă de colecţionar. Sunt convins că istorioara reţetei prescrise de soţia martirului Marin, care făcu bine şi-l vindecă pe prichindelul Corneliu în vreme de război, o să mai împrospăteze aerul încins de pe ici-colo…
   Comentariu by kolector — 21 iunie 2012 @ 18:49
   
2. Şi eu am aceleaşi speranţe! Într-o lume plină de ură ce se îndreaptă spre “ziua şi crima” este bine să ne uităm şi prin clasoare. Nici nu ştim ce putem întâlni. Uite, acum de exemplu, citind pe blogul tău despre timbrul “Scutit – Silistra” mi-am adus aminte că am şi eu trei timbre de acestea, unul normal şi două anormale. Săptămâna viitoare le aduc “la vedere”! Articolul tău este groaznic. De bine documentat. Şi aduce şi noutăţile privind geneza emisiunii. Unde am pus eu oare o medalie cu Cadrilaterul dar care nu este din cele menţionate de tine? Făcută din “metal alb”, nu ştiu ce o fi acesta, dar aşa scrie peste tot!
   Comentariu by Cornelius Ionescu — 21 iunie 2012 @ 22:54