Comoara din Deva

18 septembrie 2011

Comoara din Deva

Deva la 1600

Deva. Orăşel destul de mare, cu o mică parte din “Oraşul Vechi” scăpat de la demolările comuniste, restul arătând ca la mine în Pantelimon, cu blocuri-dormitor înghesuite unul în celălalt. Pentru mine nu a reprezentat la început decăt o staţie de schimbat trenul spre Sarmisegetuza Regia. Bineînţeles că am profitat de existenţa Muzeului de Istorie, ce nu poate fi nici ocolit, dar nici admirat. Magna Curia, casa în care este cazat, aflată în parcul de la poalele Cetăţii, oricum n-are nimic în comun cu un Muzeu al Civilizaţiei Dacice. Datează din 1621 şi a trecut prin trei faze de construcţie şi reconstrucţie, de la renascentism la baroc şi mai apoi la nimic. Este şi acum închis, ca mai toate muzeele noastre de istorie din ţară, neexistând bani nici măcar pentru stabilizarea construcţiilor în care funcţionează. Cât despre vestigii dacice, acestea puteau fi văzute la Cluj şi Bucureşti, dar şi acestea sunt închise acum, banii fiind necesari construirii unor teleferice ce nu duc nicăieri şi a unor stadioane pentru nimeni, ba chiar şi a unor bazine de înnot ce s-au închis a doua zi după inaugurare. Ca la noi. Găina aia vopsită din guvern ce zgârmă în finanţele statului ca în bătătura ei, altceva nu ştie să facă. Tot în Parc, se afla şi Închisoarea oraşului, acum Tribunal, ca să nu se mai audă convorbirile cam neliterare ale deţinuţilor, precum şi începutul drumului de aces la Cetate. Am urcat cred că vreo oră, pe aleile în serpentine ce nu se mai terminau. Acum ai un teleferic, plăteşti, dar face. Să sperăm că se va putea reface şi Cetatea, aşa cum are de gând Municipalitatea. Când să cobor, am ieşit prin spatele Cetăţii, unde am constatat că ajungea şi o stradă largă, să poţi merge cu căruţa. Si eu care le plângeam de milă constructorilor …




Cetatea Devei, acum, cu etichetă, să nu se confunde

Cetatea se află pe vârful unui nec vulcanic, la fel cum este şi Măgura Uroiului, tot din acea zonă. Lava nu a mai ajuns să dea pe afară, s-a răzgândit, a pierdut momentul propice, s-a răcit şi pe urmă n-a mai fost bună decât de postament pentru cetăţi, la început neolitice, dacice, apoi medievale. Iar oamenii au început să ia din bazaltul lor pentru tot felul de construcţii, inclusiv pentru sanctuarele de la Sarmisegetuza Regia. Când urci sau cobori din Cetate, nu se poate să nu dai cu nasul de Decebal călare, Decebal cu p… tăiată. Ceauşeasca, plină de oroare sau de poftă, văzând ditamai sula armăsărească stând acolo dedesubt, a dat ordin să se rezolve. Legenda locală spune că însuşi Ion Jalea, în calitate de tată al statuioiului, a pus o mână pe bomfaier şi una pe instrumentul cel mare al harmăsarului dac şi a bomfăruit până a rămas cu scula cea mare şi invidiată într-o mână. Nu se ştie unde a ajuns aceasta. Părerile sunt împărţite. Unii spun că a luat-o coana Leanţa şi ba că o ţinea sub pernă, nu se ştie în ce scop, ba că a plantat-o în grădină, acolo la Snagov, unde era bine păzită. Din alte surse aflăm că Ion Jalea ar fi luat-o, ar fi lustruit-o bine, bine, aşa cum făcea şi Brâncuşi cu Domnişoara Pogany, ar fi pus-o pe un soclu şi i-ar fi trimis-o mai târziu unuia pre nume Radu Varia la Paris, marele specialist în astfel de chestii, să lingă ceva ditirambe. Oricum, devenii îi spun acum locului cu celebra statuie “La Cal”, căci altceva, bietul de el, nu mai este.




Decebal pe harmăsarul devenit cal

Şi cum eram eu în Deva, cum puteam să nu întreb dacă există un magazin filatelic? Şi unde să întreb? La o mare librărie, plină ochi de tineret, ceea ce m-a cam descumpănit. Era şi bine aprovizionată, iar cărţile puteau fi un pic răsfoite, ceea ce mi s-a părut aproape de necrezut. Mi-au explicat cu multă amabilitate cum pot ajunge la Magazinul Filatelic. La Magazin vânzătoarea m-a mirosit imediat că sunt din Bucureşti şi mi-a spus că nu vinde decât filateliştilor din Deva, care au abonament. Ia uite dom’le ce discriminare ! Aşa într-o doară am cerut două plicuri cu premii. Acum vă daţi poate seama că amintirile de faţă mi-au fost inspirate de domnul Daniel Marcu prin articolul şi răspunsul la comentariul meu. Am luat plicurile, am ieşit şi le-am deschis. Minune! În fiecare din ele se lăfăiau câte două tripticuri din Sateliţii artificiali, cu supratiparul Bruxelles, întors. N-mi venea să cred. Păi cine mai găsise aşa ceva într-un prăpădit de plic cu ştampilate? Eu nu.

Comoara din Deva

Am plecat ţopăind spre gară, am ajuns la Orăştie, am ajuns şi la Cosoneşti şi la Blidaru şi la Sarmis cea atât de schingiuită de arheii cei cu multă poftă de sulincă. Tot timpul am fost cu gândul la timbrele mele cu supratipar, erau primele pe care le achiziţionasem şi încă într-un mod atât de ciudat. Le cumpărasem eu când au apărut, în 1958, dar doar o serie cu supratipar normal. De unde bani pentru toate variantele posibile, sau, aşa cum ar fi trebuit, pentru două coli? Aşa că în plicurile din Deva, pentru mine a fost o adevărată comoară, un fel de cosoni dantelaţi şi cu supratipar, dacă puteţi concepe!
În Bucureşti, repede la Doamna Blonda de la Filatelie, unde am luat imediat nişte plicuri cu aceeaşi serie cu cea din Deva. Stupoare!. Nici urmă de tripticuri supratipărite! Am întrebat-o pe amabila doamnă ce se întâmplă şi am aflat că niciodată nu a auzit să se fi pus în plicuri aşa ceva. Şi când eu susţin că ZONA este ZONA MINUNILOR, nu mă crede nimeni …
Ce aţi fi făcut în locul meu? Cred că nimic deosebit. Aţi fi pus bine în clasor seriile şi … tot înainte. Eu? Eu mi-am mai făcut câteva zile libere de la servici, am luat frumuşel trenul şi aşa nebărbierit am aşteptat deschiderea magazinului din Deva. Când m-a văzut vânzătoarea, parcă a văzut pe Dom Dracu. Nici nu a deschis magazinul, m-a întrebat ce doresc, i-am explicat eu cât am putut de frumos, m-a informat că magazinul este pentru filateliştii din Deva. Ce caut eu tocmai de la Bucureşti, acolo unde avem de toate, în Deva, aici unde ea se zbate să mulţumescă pe puţinii filatelişti. Am crezut că vrea ciubuc, ce mai tura-vura. I-am dat de înţeles cât de recunoscător o să fiu, dar degeaba. A intrat în magazin, a încuiat uşa după ea, lăsând pe bietul filatelist bucureştean să stea afară ca la Canossa. A dat cam un sfert de oră de telefoane, cine ştie cui, pe urmă m-a lăsat înlăuntru şi mi-a spus
- Nu vă dau decât două plicuri, avem şi noi copii aici.
Mi-a dat până la urmă, în urma milogelilor, patru plicuri. Între timp ieşiseră şi copii Devei de la şcoală să-şi cumpere raţia de plicuri. Şi-au luat-o, le-au deschis acolo, în faţa magazinului, iar unul, aşa ca între filatelişti
- Nenea, vrei să facem un schimb ?
- Dece nu ?
Şi am făcut acolo pe loc un schimb. Eu am luat Expoziţia Bruxelles de la ei şi le-am dat toate celelalte timbre din plicurile mele. Hop şi vânzătoarea
- Dacă nu plecaţi acum, chem Miliţia!
Ce era să fac ? Am încheiat tranzacţiile şi m-am dus repede la gară, trenul la Orăştie, autobuzul la Cosoneşti, Dom Camion până la Grădiştea.
Aşa am găsit eu Comoara din Deva.

Comments (2)

1. Salutare !
   În fond le-aţi salvat de la pierdere ! Ce puteau înţelege nişte copii ? Oricum , nu aveau ce căuta în plicurile filatelice . Dar aşa încep minunile în filatelie şi apoi nu te mai saturi de căutat !
   Salve !
   Comentariu by Andrei - Vatra Dornei — 23 septembrie 2011 @ 22:42
   
2. Ceea ce n-am spus, este că i-am atenţionat că sunt nişte timbre pe care nu le-am găsit încă în plicuri. Toată lumea a fost mulţumită, înafară de vânzătoare, care nu putea concepe să vândă şi unora care nu erau din Deva. Cât despre mărci, ele sunt reprinturi, făcute pe hârtie cu alt tip de filigran, adică exact ce căutam eu mai mult! Era epoca “arondărilor” la alimente iar ea extinsese aria! Sănătate şi să ne crească colecţiile!
   Comentariu by Cornelius Ionescu — 24 septembrie 2011 @ 09:14