Remember – Prin Lumea Timbrelor

Prin Lumea Timbrelor - Remember

 

2004 Eseu Salvador Dali

 Cea mai stupidă dispută filatelică mi s-a părut disputa pe întrebuinţarea corectă a termenului de marcă sau de timbru. Multe cuvinte au curs, mulţi fac pe tema asta comunicări la care cască toată lumea, filatelişti, timbrologi, timbrişti, marcangii, vânzători şi cumpărători, colecţionari tot unul şi unul, toţi. Cu toate explicaţiile savante date de toţi, căci toţi au dreptate, mărturisesc că nu m-a preocupat niciodată această dispută. Mai curând mă zgârie în urechi nelipsitul folio, termen impropriu utilizat de marii specialişti de la Romfilatelia, luat din argoul tipografilor inculţi, căci există şi din aceştia, cu referire la metoda de tipar cu folie de argint, de aur, de cupru sau de bronz, cu folii metalice în două, trei cuvinte.

 Văzând blogul interesant al domnului Daniel Marcu, am fost tentat să îmi spun şi eu părerea despre unele aspecte ale filateliei, despre greutăţile momentului actual, să semnalez mici erori ce altfel nu ies la lumină, în lipsa apariţiei regulate a unor reviste de specialitate tipărite sau nu. Este criză, criză de bani, de mâncare curată, de oameni politici capabili, criză de magistraţi, locul lor fiind luat de procurori ce au semnat pe vechi state de plată comuniste, criză de ziarişti cu coloană vertebrală, de care nici nu ţin minte să fi existat pe aici. Criză filatelică, generată de o proastă gestionare a Poştei române, care o va duce fără doar şi poate la un faliment, care probabil se doreşte, la fel cum de neînţeles rămâne pentru mine situaţia Muzeului Filatelic, o avuţie naţională din care se pare că s-au înfruptat mulţi. Romfilatelia, condusă de un colectiv dubios, ce lansează pe piaţă, fără nici un control, mărci ce nu au caracter de mărci, având doar caracter speculativ, viniete stupid colorate, mari şi cu puţine excepţii, urâte. Noroc că filateliştii nu se rezumă la colecţionarea noilor mărci, pe care chiar le ocolesc, axându-şi colecţiile pe timbre mai vechi.

 Şi, în toată această situaţie tulbure m-am găsit şi eu să-mi dau cu părerea. Căci nu poţi să laşi să rămână necunoscute nişte mărci la care doar un filatelist poate găsi ceva interesant. Din păcate câteodată mai dau şi peste câte un individ ce se aruncă peste mine cu o furie oarbă, vociferând pe câte un blog sau chiar pe al meu, că mă ocup de prostii, că astea nu sunt timbre, că ele nu există, că asta nu e filatelie.

 Deaceea, înfuriat şi eu, declar sus şi jos că mă ocup de ce vreau eu şi de ce îmi face plăcere. Nu ascult de rezultatul niciunui referendum dacă să mă ocup de nişte hârtiuţe sau de altele. Tot am rămas puţin scârbit, aşa că unele proiecte le-am amânat pentru când o să ies la pensie. Articolaşele sunt mici, de parcă le-aş fi publicat într-o revistă normală de filatelie, adică apărând de două ori pe lună şi nu odată la doi ani şi jumătate.

 Am bătut şeaua pe o mulţime de viniete, chiar particulare, foarte căutate în străinătate dar la noi aproape deloc. Am dat atenţie şi unor timbre cu caracter incert, incert datorită lipsei unor documente precise de punere în circulaţie şi chiar a circulaţiei lor efective. Zona gri a filateliei am denumit-o eu. Întradevăr, unele serii din ocupaţiile din WW1 şi WW2 au circulat doar prin bunăvoinţa filateliştilor şi datorită ochilor închişi ai salariaţilor Poştei. Aveau şi dece să-i închidă, multe serii au folosit mai mult la plata salariilor dânşilor. Dar asta nu împiedică cu nimic etichetarea lor ca timbre poştale.

 Lumea supratiparelor ce abundă în perioadele de criză iarăşi m-a atras. C.M.T.-urile, la care am avut şansa de a beneficia de materialele pe care mi le-a cedat domnul Marcel Şapira, seriile Debreţin I şi II, seriile Cluj şi Oradea mi-au adus satisfacţii personale, indiferent de părerea altora. Mai am de făcut doar ceva precizări, pe care sunt hotărât totuşi să le fac în curând, asupra timbrelor din Bucovina din perioada 1992, an care ar fi putut însemna cu totul altceva în istoria noastră, dacă nu am fi avut nişte conducători cu mintea închistată încă în perioada comunistă. Materialul era aproape gata, când o frumoasă pană de disc şi o neglijenţă în efectuarea salvărilor, m-au făcut să-l pierd.

 Dela colecţionarea “după catalog” pe care o făceam când eram tânăr şi până la colecţionarea erorilor cunoscute şi mai puţin cunoscute, la eseurile mărcilor moderne şi contemporane, la circulaţii mai puţin întâlnite, este un drum lung. Dar nimeni nu poate avea tot ce există!